Fertilizarea secarei

Fertilizarea culturii de secară

1. Folosirea nutienților la cultura de secară

Comparativ cu alte cereale, secara are cel mai mici cerințe privind condițiile de sorbție și aportul de oxid de calciu și nutrienți din sol. Motivul este legat de sistemul radicular puternic datorită căruia secara folosește bine umiditatea pe timp de iarnă și poate supraviețui unor perioade îndelungate de secetă. Pentru a exploata însă în întregime potențialul culturii, trebuie asigurată cantitatea necesară de nutrienți prin măsuri de fertilizare targetată. Folosirea nutrienților din sol trebuie să fie la baza fertilizării secarei.

Conținut nutritiv, secară

Cultura principală	Recolta	Conținut nutritiv kg dt/FM
Cultura principală	Recolta	N	P205	K20	MgO
Secară	Semințe (86% SU = substanță uscată)	1.51	0.8	0.6	0.1
	Paie (86% SU)	0.5	0.3	2.0	0.2
	Semințe + paie (86% SU)	1.96	1.07	2.5	0.28

2. Fertilizarea cu azot

Azotul (N) susține creșterea și influențează direct caracteristicile legate de calitate (număr de boabe/ spic). Azotul trebuie aplicat la începutul dezvoltării plantelor. Un aport adecvat de nutrienți în faza de reducere susține plantele tinere. Trebuie ținut cont de faptul că secara reacționează la o cantitate excesivă de azot prin cădere. Azotul mai poate conduce la dezvoltarea excesivă, precum și la întârzierea maturării și a recoltării.

În funcție de producția vizată și mineralizarea azotului în sol, necesarul secarei este de 130-170 kg N/ha, inclusiv N min. Fertilizarea suplimentară cu azot este reglementată prin Ordonanța de fertilizare. Pentru o recoltă planificată de 70 dt/ha, pot fi aplicate 170 kg N/ha, inclusiv Nmin. Vă rugăm să țineți cont în acest proces de completările și substracțiile prevăzute de Ordonanța de fertilizare, de exemplu cea privitoarea la o perioadă de fertilizare organică de câțiva ani.

3. Aplicarea azotului

Prima fertilizare)

Nu trebuie să întârziem prea mult cu prima aplicare de fertilizant la secară, din cauza startului timpuriu. Prima aplicare în timpul prelucrării solului (BBCH 21-25) are efect direct asupra densității plantelor și a dezvoltării culturii. Prin intermediul nivelului de fertilizare, este posibilă reglarea întreținerii și formării suplimentare a lăstarilor și, astfel, pregătirea culturii pentru sezon.

Aplicarea inițială a unei cantități mai mari de azot poate afecta negativ rezistența la cădere. Pentru evitarea excesului de azot, este foarte importantă estimarea cantității de azot din sol, luând în considerare și stadiul culturii.

Numai în cazul culturilor slab dezvoltate (mai puțin de 2 lăstari puternici per plantă) ar trebui folosită o cantitate mai mare de 30% din totalul aportului de azot.

Aplicarea azotului la formarea primului internod (a doua aplicare)

A doua aplicare a azotului se face la formarea primului internod (BBCH 29-32). Are efect direct asupra numărului de tulpini purtătoare de spice și a numărului de semințe per spic. Lipsa azotului și a apei în acest stadiu duc la o scădere semnificativă a numărului de lăstari și noduri de dezvoltare a spicelor. De aceea, pentru susținerea dezvoltării și obținerea unei producții bune, este importantă asigurarea unui aport constant de azot. Acesta trebuie să fie prezent și la începutul formării organelor și în timpul fazei de reducere.

Tabelul ilustrează ce procese sunt influențate de fertilizare în stadiul apariției primului internod și ce efecte se pot obține.

În culturile dense (BBCH 30), aplicarea nu trebuie să aibă loc în faza de alungire a paiului, până la formarea primului internod, BBCH 32. Până la acel moment trebuie redus numărul lăstarilor laterali. Fertilizarea trebuie să înceapă odată cu apariția primului internod în cazul culturilor care nu sunt prea dense (BBCH 30), pentru menținerea lăstarilor adecvați.

Cantitatea de azot din faza apariției primului internod nu trebuie să depășească 50% din cantitatea totală.
În locațiile cu secetă primăvara, aplicarea la formarea primului internod poate fi combinată cu cea de la formarea spicelor. În acest caz, cantitatea de nitrați nu trebuie să depășească 20 kg/ha.

Aplicarea la înspicare (cea de-a treia aplicare de azot)

.În zonele alimentate adecvat cu apă, formarea celulelor de stocare din semințe poate fi influențată de ultima fracție de azot aplicat (BBCH 39/49). Sunt de preferat fertilizanții pe bază de amoniu.

4. Furnizarea substanțelor nutritive de bază și a micronutrienților

Fosforul joacă un rol important pentru metabolismul plantelor. În cazul unui deficit de fosfați, creșterea este inhibată , iar înflorirea și maturizarea sunt întârziate. Disponibilitatea fosforului este puternic influențată de valoarea pH-ului. Cea mai ridicată mobilitate se înregistrează la valori ale pH-ului între 5,5 și 7. La un nivel mai ridicat sau mai scăzut al pH-ului, scade disponibilitatea fosfaților. La fel ca și alte tipuri de cereale, secara folosește 70% din necesarul de fosfați de la începutul lunii martie până la sfârșitul lunii mai.

Trebuie asigurat necesarul de potasiu mai ales în zonele afectate de secetă la începutul verii, preferabil prin aplicare directă sub formă de NPK (40-70 kg KO2/ha). Potasiul este responsabil pentru turgescența celulelor și creșterea toleranței la secetă.

Sulful este important pentru aminoacizii și enzimele care conțin sulf. Emisiile de sulf în aer au scăzut considerabil de la jumătatea anilor 1980 deci, teoretic, în aer nu există compuși cu sulf disponibili plantelor. Din acest motiv, necesarul de sulf trebuie acoperit din sursă minerală. Pentru culturile slab dezvoltate, momentul aplicării sulfului (20-30 kg) ar trebui să coincidă cu prima aplicare de azot, pentru a potența efectul acestuia. În culturile dense, sulful trebuie să fie disponibil la formarea primului internod.

Deficiențele de magneziu se manifestă mai ales în solurile aluvionare. La fertilizare trebuie ținut cont de antagonismul ionic dintre NH4+ și K+, precum și de antagonismul ionic dintre NH4+ și ionii de Mg2+.

Aplicarea unor cantități mari de amoniu sau potasiu inhibă absorbția de magneziu. Fertilizanții de tip nitrat însă susțin absorbția de magneziu. Astfel, fertilizarea cu potasiu și cea cu magneziu trebuie să fie coordonate. Raportul dintre potasiul și magneziul din sol trebuie să fie de 2:1. Magneziul este necesar în special în fazele de formare a lăstarilor și de apariție a internodului. Deficiența de magneziu are un efect negativ asupra numărului de semințe per spic.

În cazul solurilor nisipoase, bogate în humus (conținut de humus de peste 4%), secara are nevoie de o primă aplicare încă din toamnă. Deficiența de cupru duce la formarea de țesuturi moi/ sensibile, ceea ce crește riscul formării mucegaiului. În plus, deficiența de cupru poate cauza sterilitatea polenului.

Deficitul de mangan se înregistrează în cazul solurilor nisipoase cu exces de calcar sau a celor prea afânate, deoarece Mn oxidează sub formă de MnO2 la valori ridicate ale pH-ului. Trebuie ținut cont și de legătura dintre deficitul de mangan și apariția ciupercii Rhynchosporium.

Aprovizionarea plantelor cu bor trebuie luată în considerare pentru o polenizare adecvată. Dacă nivelul borului este mai mic de 0,2 ppm, se recomandă fertilizarea foliară (30-50 g/ha) în stadiul de apariție a frunzei stindard. Nivelul optim al pH-ului pentru secară se înscrie în intervalul 5,0-6,5.