Rugina brună a secarei

(Puccinia recondita f. sp. recondita)

Semnificație

Cea mai importantă boală a secarei este rugina brună. Chiar și atunci când apare în stadii înaintate de dezvoltare, poate duce la pierderi mari de producție. Pe lângă productivitate (numărul de boabe în spic și MMB), rugina brună afectează și calitatea bobului, scăzând, de exemplu, conținutul de proteine. Infecțiile de toamnă scad rezistența la iernare și cresc riscul infecțiilor secundare.

Simptome principale

Pustulele ovale brune-ruginii, pulverulente (depozite de uredospori) apar pe partea superioară a frunzei și, într-o anumită măsură, pe teacă și pețiol. Pustulele brune-ruginii sunt în general înconjurate de un halou de culoare deschisă. Cu puțin timp înainte de maturitate, se formează depozite de spori de culoare închisă (depozite de teleutospori) care se răspândesc și sunt acoperiți de epiderma frunzei. Pentru a se hrăni și înmulți, rugina brună are nevoie de o plantă gazdă pe tot parcursul anului. Patogenul iernează sub formă de miceliu sau uredospori pe cerealele de iarnă și samulastră. Pentru răspândirea infecției, rugina brună are nevoie de căldură și umiditate din abundență. Zilele însorite, cu 20 - 26°C, și nopțile calde (15°C) cu rouă sau precipitații spre seară sunt propice dezvoltării sale. Un ciclu de viață complet, de la începutul infectării până la formarea uredosporilor la speciile sensibile la rugina brună este de 140 grade-zile, adică, la o temperatură de 15°C, o nouă generație de spori apare după numai 9 zile.