22.08.19
La seminarul, care s-a desfășurat la 22.08. în cadrul gospodăriei Climăuțanul-Agro din satul Climăuți, raionul Dondușeni au fost prezentate particularitățile tehnologiei Conviso® Smart.
Octavian Boubătrîn, manager de țară al companiei KWS:
”Deja, a devenit o tradiție ca compania KWS în parteneriat cu Bayer să organizeze Ziua câmpului pentru sfecla de zahăr, mai ales în contextul în care sectorul se află într-o perioadă destul de complicată, o situație a afectat toți actorii din lanțul de producere a sfeclei și a zahărului.
Evenimentul a avut ca scop continuarea promovării avantajelor tehnologiei CONVISO® care, deja și-a demonstrat eficacitatea. Un alt moment important este faptul că, în mai multe țări sunt interzise neocotinoizii, în contextul dat KWS vine cu soluții pentru tratarea semințelor mult mai eficiente, sau chiar cu produse biologice si anume tratamentul SPA.
Totodată, compania KWS este cunoscută nu doar prin hibrizii de sfelcă pentru zahăr și porumb, dar şi prin alte culturi cum ar fi rapița, grâu, secară, sorg și începînd cu anul acesta extindem portofoliul ca să răspundem la toate cerințele fermierilor, inclusiv producerea organică”.
Dmitrii Șarapov, manager KWS agroservice international pentru țările din Europa de Est:
”Per general, observăm condiții climaterice tot mai nefavorabile pentru această cultură, tot mai des sfecla de zahăr este afectată de boli cum ar fi putregaiul, dar se observă și o creștere a productivității și îmbunătățirea tehnologiei de producție. Tot mai mulți producători aleg tehnologia Conviso® Smart, care îi ajută în combaterea buruienilor. Republica Moldova intră în topul celor 6 țări care au implementat această tehnologie. Sunt tendințe pozitive și sperăm că sectorul se va stabiliza. Compania KWS este gata să pună la dispoziția producătorilor unele dintre cele mai eficiente preparate pentru tratarea semințelor cum este Force, care este unica alternativă a neocotinoidelor. Pentru următorul an, producătorii vor putea procura încă două produse pentru tratarea semințelor, dintre care unul admis în agricultura biologică”.
Vasile Jubîrcă, manager regional, reprezentanța companiei KWS:
”Am invitat mai mulți producători pentru a le demonstra particularitățile tehnologiei Conviso® Smart, tehnologia care a revitalizat cultivarea sfeclei de zahăr în țara noastră. Pornind de la faptul că, tehnologia Conviso® Smart ușurează munca producătorului și suprafață cultivată conform tehnologiei date s-a majorat. Dacă în anul 2018 am avut 1800 de hectare de sfeclă, în anul curent avem 4800 de hectare. Există tendința că și în anii următori suprafața se va majora. Recolta biologică obținută în sectoarele demonstrative ne arată un rezultat de la 48 până la 67 de tone la hectar cu digestia de la 16-18%. Considerăm că, sunt niște rezultate promițătoare”.
Alexei Chiriac, conducătorul SRL Climăuțanul-Agro, gazda evenimentului:
”În anul curent am semănat 100% sfecla de zăhar după tehnologia Conviso® Smart, adică 1500 de hectare. Din testările realizate pe parcursul anilor am observat că este mult mai ușor, dar înregistrăm și o eficiență economică. Conform calculelor pe care le-am efectuat avem o economie de circa 2 mii de lei la hectar. Îmi place cum se manifestă hibrizii Gioconda, Gladiata. În anul curent preconizăm o recoltă care să depășească 55 de tone la hectar, dar sperăm că o să fie și mai bine”.
La Ziua Câmpului au participat 49 reprezentanți din 31 de întreprinderi/organizații din ramura.